Powered By Blogger

sâmbătă, 29 mai 2010

Iubesc orasul asta!


Bucuresti- capitala europeana si locul cu cele mai multe gauri in asfalt. Daca nu era capitala, trebuia sa fie; reprezinta cel mai bine Romania. Romania e tara contrastelor, carute langa Porsche e ceva normal; dar despre Romania altadata, azi Bucuresti.
Sunt unul din romanii care au vazut cam toata tara, cu bune si cu rele. Am mancat ciorba ardeleneasca in Sebes, am vazut mai multe masini cu numar strain decat de Romania in Arad, am admirat organizarea Timisoarei, am vazut cele mai frumoase ornamente de sarbatori in Campia Turzii, m-am ratacit pe strazile cu sens unic din Galati si am ramas uimit de imaginea Clujului noaptea privit de pe Dealul Feleacului, am ratacit prin Copou incercand sa-l aud pe Eminescu in Iasi, m-am bucurat de fiecare data cand am ajuns in Constanta la mare; dar iubesc Bucurestiul.
Aici e locul unde se intampla tot. Recomand de fiecare data celor care vin prima data in Bucuresti sa il vada noaptea, orasul asta e superb noaptea. Sa stai pe scari la mausoleu in Parcul Liberatii si sa privesti lung spre parcul luminat si in spate departe vezi silueta inconfundabila a Casei Poporului; sa te plimbi noaptea la Universitate, la statui, ascultand tinerii care se plimba tinandu-se de mana; sa mergi in Herastrau sa inconjuri lacul in timp ce incerci sa intelegi de ce e atat de pustiu uneori; sa mergi in Cismigiu de Craciun sa scuturi crengile de brad pline de zapada in parul iubitei; sa stai seara la balcon cu sotia in brate pe Mihai Bravu ascultand zumzetul orasului; sa iesi noaptea sa traversezi orasul ca sa mananci o shaorma la Dristor, stiind ca acolo e cea mai buna; sa mergi macar o data in discotecile din Regie inconjurat de colegii de facultate; sa te plimbi de-a lungul Dambovitei urmand cursul ei plin de atatea povesti; sa fii surprins de o ploaie de vara pe Kogalniceanu alergand la un film; sa ramai uimit cand descoperi o biserica veche in centrul orasului pe nu stiu ce straduta; sa ramai blocat la semafor privind florile de pe trotuar...
Toate astea si multe altele inseamna Bucuresti.

vineri, 21 mai 2010

Romania nu e Grecia... sau e?

Am auzit in urma cu ceva zile un reportaj,putin ironic, putin caustic, despre declaratia presedintelui Basescu, si anume ca "Romania nu e Grecia".De fapt, se incerca sa se explice de ce nu vom ajunge in situatia Greciei.Acolo au avut parte de un guvern, in parte las si in parte poate prea populist. Nu au vrut sa supere pe nimeni si au preferat sa duca tara la fund decat sa se duca ei. Si acum stim cu totii unde sunt...Acum suntem unde erau ei cu cateva luni in urma; diferenta e ca noi avem un guvern, poate incapatanat, poate unul care stie ce face.Insa noi facem greva si manifestatii,"sa cada guvernul, dom'le".Cred ca e clar ce au raspuns grecii cand au fost intrebati ce ar fi preferat sa faca guvernul lor......
Am spus-o si o repet: problema e ca avem prea multe partide. Stiu, care e legatura, nu?Legatura e ca, daca aveam doua partide, poate aveam si noi, romanii, rabdare macar patru ani cu un guvern.Apoi nu eram multumiti , alegeam cealalta varianta. Asa unii sunt la guvernare, altii ii sprijina cand vor, iar altii sunt in opozitie doar cand e rau. Depinde de noi sa dovedim ca ," Romania nu e Grecia". Sa dovedim ca suntem mai destepti ca ei, sau macar mai rabdatori. Sa incercam sa fim solidari cu guvernul, e mult si suna a comunism. Dar putem sa incercam sa intelegem ce se intampla sau macar sa ii lasam sa termine ce au inceput.
Asa ca, Romania nu e Grecia... sau e?